Cultivarea și beneficiile ridichii Daikon

Originea ridichii albe

Ridichea daikon are o istorie de peste o mie de ani. Originea sa este considerată a fi Japonia, deoarece cultivatorii japonezi au dezvoltat această cultură prin hibridizare naturală cu ridichea chinezească „loba”, motiv pentru care rădăcina albă este uneori numită „ridiche chinezească”. Astăzi, daikonul, sau ridichea chinezească, este un aliment de bază în majoritatea țărilor din Asia de Est, cu peste 400 de soiuri și hibrizi.

Soiurile moderne de daikon sunt împărțite în șapte tipuri principale, în funcție de mărimea, forma și adâncimea de înrădăcinare a rădăcinilor în sol. Daikonul diferă de ridichile obișnuite prin suculența și aroma sa mai blândă, datorită absenței uleiurilor de muștar din pulpă.

Cultura este cultivată la scară industrială în aproape toate țările din Asia de Est și de Sud-Est și, într-o măsură mai mică, în Brazilia și SUA. Acest tip de ridiche a atras, de asemenea, un interes considerabil din partea amelioratorilor noștri, rezultând în dezvoltarea de noi forme hibride adaptate climatului local.

Proprietăți benefice

În Asia de Est, țara sa natală, ridichea japoneză este considerată un produs alimentar foarte valoros și face parte integrantă din majoritatea preparatelor. Este murată, sărată, consumată proaspătă și folosită în salate, garnituri, aperitive calde și chiar supe. Popularitatea acestei rădăcini albe provine nu numai din aroma sa excepțional de blândă, ci și din bogăția sa de nutrienți și proprietăți benefice.

Nu există practic contraindicații pentru consumul de daikon, cu excepția ulcerului peptic și a gastritei acute. Daikon este recomandat persoanelor de toate vârstele, inclusiv celor care nu pot consuma legume picante (ridichi și hrean) din cauza prezenței uleiurilor de muștar, cum ar fi cei cu boli de inimă sau probleme gastrointestinale. Conținutul său scăzut de calorii (21 kcal/100 g) îl face potrivit pentru diabetici și ca aliment de bază în dietele hipocalorice.

Când luăm în considerare beneficiile pentru sănătate ale ridichii albe, valoarea acesteia constă în conținutul ridicat de vitamine C și B, precum și în proteine, pectină, fibre și enzime unice care promovează digestia. La fel ca ridichia, daikonul conține o mulțime de săruri de calciu, magneziu și potasiu, care ajută la eliminarea excesului de lichide din organism. De asemenea, merită menționate proprietățile antiseptice și antibacteriene ridicate ale acestei legume rădăcinoase, care ajută la recuperarea rapidă după răceli și alte boli infecțioase.

În medicina populară orientală, daikonul este considerat un remediu excelent pentru creșterea imunității, iar o imunitate puternică este cunoscută ca fiind cheia unei sănătăți bune și a longevității. Consumul regulat al rădăcinii are un efect benefic asupra rinichilor, ficatului și vaselor de sânge, normalizează digestia și funcția vezicii biliare și chiar neutralizează efectele radiațiilor. Menținerea unei sănătăți excelente cu daikon este destul de simplă, deoarece datorită termenului lung de valabilitate, această legumă rădăcinoasă sănătoasă poate fi savurată pe tot parcursul anului.

Cultivarea unei legume gigantice

Mulți grădinari observă că nu obțin întotdeauna o recoltă bună de daikon, deoarece această legumă exotică din Asia de Est nu se adaptează ușor la climatul nostru. Cu siguranță, cele mai bune rezultate se obțin prin cultivarea soiurilor locale, cultivate pe plan intern, dintre care există acum câteva zeci, dar alegerea soiului potrivit nu este singurul factor pentru o recoltă bună. Este la fel de important să se determine momentul plantării, să se aleagă un loc potrivit, să se pregătească semințele și solul și apoi să se asigure îngrijirea corespunzătoare a plantelor.

Aterizare

În climatul nostru, daikonul poate fi cultivat în două moduri: din semințe și din răsaduri. Răsadurile sunt mai potrivite pentru soiurile timpurii plantate primăvara, când există riscul de îngheț. Soiurile de daikon de toamnă sunt mai ușor de plantat din semințe în teren deschis în a doua jumătate a verii.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă cultivatorii de legume autohtoni este înflorirea prematură, înainte ca rădăcinile să se fi format și maturizat. Acest lucru se întâmplă deoarece daikonul, la fel ca ridichile, necesită condiții răcoroase (18–20°C) și 10–12 ore de lumină naturală pentru a prospera. Cu toate acestea, deoarece primăvara sosește rapid în climatele temperate, o creștere bruscă a temperaturii are un impact negativ imediat asupra creșterii rădăcinilor.

În acest caz, răsadurile permit o recoltă mult mai timpurie, înainte de instalarea căldurii verii, evitând astfel această problemă. Dacă se optează pentru semănat, semănatul trebuie făcut foarte devreme, imediat ce se topește zăpada. Pentru o recoltă de toamnă, daikonul se seamănă la mijlocul lunii august. În această perioadă, temperaturile solului nu sunt la fel de ridicate ca la începutul sau mijlocul verii, așa că, în general, nu apar probleme de coacere a rădăcinilor.

Daikonul este considerat o cultură ușor de cultivat. Poate crește în orice sol, dar cel mai bun este un sol lut-nisipos, afânat, fertil și cu un pH neutru. Solul argilos greu va face ca legumele să crească mici, strâmbe și lipsite de suculență. Având în vedere lungimea considerabilă a rădăcinilor, solul trebuie săpat adânc, la o adâncime de 30-40 cm.

Ridichea japoneză se dezvoltă bine cu materie organică, în special humus. Acest lucru se poate realiza prin semănarea gunoiului verde. Dacă acest lucru nu este posibil, adăugați o cantitate suficientă de îngrășăminte minerale și organice în timpul aratului, astfel încât să dureze până la sfârșitul sezonului de creștere: sulfat de potasiu (20 g/1 m²), superfosfat (40-50 g), cenușă (1 cană) și 0,5 găleți de compost și humus.

Pentru a asigura o recoltă bună, este important să respectați principiile rotației culturilor și să evitați plantarea aceleiași culturi în același strat doi ani la rând. Culturile de solana, castraveții și legumele verzi sunt considerate cele mai bune predecesoare pentru daikon, în timp ce orice legume din familia cruciferelor sunt extrem de nedorite.

Indiferent de metoda de plantare (semințe sau răsaduri), plantele trebuie amplasate conform următoarei scheme:

• 30x50 (30 cm între plante, 50 cm între rânduri) pentru culturi cu rădăcini rotunde și mari;
• 20x40 pentru legume lungi și mici.

Plantarea se face în gropi pre-săpate sau brazde lungi. La plantarea din semințe, semințele se așază în grupuri de 2-3. După plantare, stratul de răsaduri se udă și se acoperă cu un strat subțire de mulci de turbă.

Udarea și fertilizarea

Îngrijirea de bază a daikonului include udarea regulată, afânarea solului, umplerea cu umplutură și fertilizarea. Majoritatea soiurilor de daikon sunt de obicei plantate parțial în sol - la aproximativ două treimi adâncime - iar dacă doriți un daikon gustos și protejat de soare, plantele trebuie umplete cu umplutură de mai multe ori pe parcursul sezonului.

Rădăcinile lungi cresc adânc în sol, iar pentru a se asigura că nu suferă de lipsă de umiditate sau oxigen, solul din stratul de grădină trebuie afânat profund, plivit și udat regulat. Daikonul este destul de exigent în ceea ce privește umiditatea, dar nu poate tolera absolut deloc udarea excesivă. În solul îmbibat cu apă, rădăcinile nu se dezvoltă și sunt adesea susceptibile la putregaiul bacterian, în timp ce umiditatea insuficientă face ca pulpa să devină aspră și mai amară.

Udarea trebuie să fie generoasă, dar nu prea frecventă - solul din stratul de grădină trebuie să fie întotdeauna ușor umed. Este important să înțelegeți că legumele cu rădăcini rotunde, aproape de suprafață, necesită udare mai frecventă, dar nu abundentă. Plantele cu rădăcini lungi și adânci, pe de altă parte, necesită udare mai intensivă, dar mai puțin frecventă. Acest lucru sugerează că frecvența udării și consumul de apă depind de soiul plantat.

Nevoia de fertilizare suplimentară depinde și de soiul culturii. Soiurile de daikon timpurii nu necesită, în general, fertilizare suplimentară, deoarece îngrășământul aplicat la plantare este suficient pentru sezonul lor scurt de creștere (45-60 de zile). Cu toate acestea, plantele plantate în a doua jumătate a verii ar trebui fertilizate de cel puțin două ori pe sezon:

• prima dată, când se formează 4-5 frunze adevărate (azofoska 3 linguri/10 l apă);
• a doua oară - în timpul formării culturilor de rădăcini (superfosfat 1 lingură, sare de potasiu 2 linguri/10 l de apă).

Puteți folosi un îngrășământ complex Kemira gata preparat sau o soluție de cenușă pentru fertilizare. Daikon reacționează foarte bine la cenușă, așa că poate fi aplicat nu doar ca soluție, ci și pur și simplu presărat pe pat, amestecat cu o cantitate mică de compost.

Dăunători

Daikonul are puțini dăunători. Aceștia sunt în principal aceleași insecte care dăunează tuturor plantelor din familia Brassicaceae, în special ridichilor și napilor: gândaci purici, muște de varză, melci și viermi ociși. Gândacii purici sunt considerați cei mai periculoși, deoarece aceste insecte mici se hrănesc cu frunze tinere și pot distruge un întreg strat de grădină imediat după ce răsar răsadurile. Cel mai supărător dăunător al daikonului este musca de varză. Larvele sale pătrund în rădăcini, făcându-le improprii pentru consum.

Pentru combaterea acestor dăunători, se folosesc adesea remedii populare precum cenușa și ardeiul iute măcinat, împrăștiate printre rânduri. Acoperirea straturilor cu un material gros imediat după semănatul semințelor poate ajuta la întârzierea apariției infestărilor cu dăunători și poate oferi plantelor șansa de a se stabili. Rezultate bune pot fi obținute și prin măsuri preventive: rotația culturilor, tratamentul dezinfectant înainte de plantare al solului și semințelor și îndepărtarea promptă a resturilor vegetale după recoltare.

Video: „Tehnici de cultivare pentru Daikon”

Acest videoclip vă va spune ce fel de legumă este Daikon și cum să o cultivați corect.