Cele mai bune soiuri de pere pentru cultivarea în condițiile spartane ale Uralilor

Caracteristici ale cultivării

Regiunea Ural este caracterizată de condiții climatice și de sol nefavorabile. Terenul de aici este variat, dar predomină solurile podzolice și mlăștinoase, ceea ce face ca cultivarea perelor în Ural să fie extrem de dificilă. Vremea este în general imprevizibilă și nu știi niciodată la ce să te aștepți. Uneori, temperaturile ating niveluri de vară încă din aprilie, în timp ce în alți ani, înghețurile pot apărea încă din iunie, provocând căderea fructelor de la peri.

Aceste condiții dictează cerințe specifice pentru alegerea unui soi de pere pentru Ural. De exemplu, plantarea de pomi columnari cu randament ridicat aici nu are sens, deoarece aceștia sunt foarte iubitori de căldură. Având în vedere sezonul estival scurt, este mai bine să alegeți soiuri timpurii, cu coacere rapidă sau soiuri rezistente la iarnă pentru această regiune. Pomii autofertili sunt, de asemenea, de dorit, deoarece vremea poate fi nefavorabilă, iar insectele polenizatoare vor fi rare.

Plantarea și îngrijirea perelor are, de asemenea, propriile caracteristici. Pentru a obține o recoltă bună în această regiune, este necesar să se acorde o atenție deosebită proceselor precum fertilizarea, modelarea, tăierea și izolarea pe timp de iarnă. Grănile de plantare trebuie pregătite în avans. Deoarece solul este foarte dens, este necesar un strat de drenaj bun, acoperit cu un strat de îngrășământ organic pentru a asigura dezvoltarea completă a răsadurilor în primii ani.

Când sunt tineri, perii sunt foarte sensibili la frig, așa că trebuie să fie bine izolați sau îngropați într-o movilă de zăpadă pentru iarnă. Odată ce începe fructificarea, rezistența pomilor la iarnă va crește, dar în primii 5-6 ani, pregătirea pentru iarnă trebuie să fie temeinică. Multe probleme legate de îngheț pot fi evitate prin plantarea soiurilor de pere Ural rezistente la îngheț, cum ar fi Uralochka, Novogodnyaya, Chelyabinskaya Zimnyaya și Tonkovetka Uralskaya. Există multe astfel de soiuri. Mai jos, vom analiza cinci dintre cele mai bune pere pentru Ural, fiecare cu o perioadă de coacere diferită.

Talitsa

Acest soi este cunoscut și sub numele de Skorospelka Sverdlovskaya datorită coacerii sale timpurii și rapide. Fructele ajung la maturitate la 75-80 de zile după înflorire, la mijlocul lunii august, dar au o durată de valabilitate scurtă (până la 10 zile), ceea ce le face dificil de transportat și vândut. Când sunt lăsate pe pom, perele cad repede. În ciuda tuturor acestor lucruri, soiul este considerat de succes, producând până la 40 de tone pe hectar în orice condiții și având o rezistență ridicată la scabie.

Copacii sunt viguroși, cu o coroană piramidală, întinsă. Ramurile sunt subțiri, adesea lăsate sub greutatea fructului și necesitând susținere. Fructele sunt mici (100–115 g), rotunde și asemănătoare mărului. Coaja este galben pal, ușor aspră, cu pete subcutanate întărite vizibile dedesubt. Pulpa este cremoasă, densă și destul de suculentă, cu o aromă dulce-acrișoară și o aromă ușoară de miere. Pera Talitsa este autosterilă, dar acceptă orice polenizator cu o perioadă de înflorire similară.

Îngrijiți

O pară mijlocie spre târzie, cu o aromă și o vandabilitate remarcabile. A fost dezvoltată prin mutageneză artificială folosind soiul Bere Yellow, motiv pentru care este uneori numită Bere Yellow Îmbunătățit. Experții consideră această pară printre cele mai bune soiuri pentru Ural. Combină un randament ridicat, o durată lungă de viață și o perioadă lungă de fructificare, rezistență la îngheț, precum și la majoritatea bolilor și dăunătorilor.

Pomii sunt compacți, de înălțime medie, cu o coroană rotunjită și destul de densă. Încep să rodească în al patrulea sau al cincilea an, producând o recoltă anuală stabilă. Fructele nu sunt foarte mari (până la 120 g), uniforme ca mărime și au o culoare galbenă uniformă. Coaja este subțire și netedă, cu puține pete subcutanate. Pulpa este gălbuie și mediu-fermă. Perele sunt gata de recoltat la mijlocul toamnei, au un termen de valabilitate lung (până la 130 de zile într-un loc răcoros) și devin foarte dulci la coapte.

Zarechnaya

Potrivit creatorului său, profesorul L. A. Kotov, această pară este una dintre cele mai bune lucrări ale sale printre soiurile de sfârșit de vară. Pomii cresc rapid, dar sunt mici și îngrijiți, cu o coroană rotunjită, ușor răspândită. Dau roade în al cincilea sau al șaselea an, sunt excepțional de rezistenți la iarnă și sunt rezistenți la acarieni. Randamentul este constant ridicat.

Fructele, conform autorului, se disting prin forma lor nobilă. Sunt netede și uniforme, nu foarte mari (110–140 g), dar atractive ca aspect. Coaja este subțire, galben-aurie la coacere, cu o frumoasă culoare roșiatică. Pulpa perelor este fin granulată, moderat de densă și foarte dulce.

Perele se coc la sfârșitul lunii august, dar, deoarece nu cad, recoltarea se poate face în mai multe etape. Au o durată de valabilitate scurtă, de până la o lună.

Sentyabrina

O altă varietate rezistentă la iarnă, creată de L. A. Kotov pentru regiunile nordice ale țării. Copacii sunt de mărime și înălțime medie și cresc rapid. Coroana este piramidală, ușor răspândită și se poate forma fără tăiere. Părul înflorește în mai, iar florile și ovarele sunt rezistente la înghețurile ulterioare. De asemenea, prezintă o rezistență ridicată la scabie și acarieni. Această varietate este parțial autofertilă, așa că este recomandat să plantați peri cu perioade de înflorire similare în apropiere.

Perele Sentyabrina sunt destul de mari (180–200 g), uniforme ca mărime și au o formă clasică de pară. Coaja este netedă și verde, devenind galben-lămâie pe măsură ce se coace, cu o roșeață maro deschis pe o parte. Pulpa are o aromă minunată, dulce-acrișoară, este suculentă și fără pete tari. Perele se coc la începutul lunii septembrie. Termenul lor de valabilitate este de aproximativ o lună. În această perioadă, perele își păstrează aspectul vandabil și sunt ușor de transportat.

Locuitor din Sverdlovsk

Un soi de vară-toamnă foarte comun în Munții Ural. Se mândrește nu doar cu o aromă remarcabilă a fructelor, ci și cu o durată lungă de valabilitate. Pomii sunt foarte rezistenți la îngheț, supraviețuind bine iernilor chiar și fără adăpost, indiferent de cât de severe sunt înghețurile. Sunt scunzi, cu o coroană rotunjită care devine puțin mai răspândită odată cu vârsta. Încep să dea roade la vârsta de patru ani. Randamentele sunt stabile și mari - până la 200 de cenți pe hectar. Soiul este autosteril și necesită un polenizator cu o perioadă de înflorire similară.

Fructele sunt destul de mari (130–180 g), cu o frumoasă formă alungită de pară. Coaja este netedă, verde la coacere și capătă o ușoară nuanță gălbuie și o ușoară roșeață în timpul depozitării. Pulpa suculentă și uleioasă, conform degustătorilor, merită note mari. Gustul său ușor acrișor se dezvoltă pe măsură ce se coace într-o aromă foarte bogată, asemănătoare desertului, cu o aromă distinctă de pere.

Fructele pot fi folosite în orice mod: pentru preparate (uscare, uscare), conservare, dar și în stare proaspătă.

Video: Pregătirea unei gropi și plantarea unui puieț

Acest videoclip vă va arăta cum să pregătiți o groapă și să plantați un răsad de pom fructifer.